Raspuns 2: APROXIMATIV 50 de PASI in TURE CONSTANTE facute IN JURUL BALTII pe care INCERC sa O EVIT = "Saraca, n-a avut noroc in viata!"

"3, 5, 6, 7, 8, 15...ah, nu mai pot, nu mai am rabdare...Bine, numar pana la 50 si dupa aia gata!"- isi zicea Anemona in dimineata de noiembrie rece si uda. Venea de la o intalnire destul de importanta unde bause cam mult. Bause nu pentru ca o cereau corcumstantele, ci pentru ca era intr-o crunta si continua stare de neliniste. Simtea ca din viata ei lipseste imaginarul. Isi punea problema..."oare nu am eu imaginatie sau oare nu exista imaginarul?"...stand la masa intre invitati. Dialogurile cu ceilalti erau in mare parte bazate pe constructii monosilabice. Dupa al 15 lea pahar de sampanie s-a hotarat sa porneasca in cautarea raspunsului. Problema era una deosebit de serioasa, intrucat Anemona nu stia ce ar fi mai grav sa descopere...ca nu exista imaginarul...sau ca nu are ea imaginatie. Pantofii rosii pe care i purta erau noi, motiv pentru care o strangeau putin. De multe ori si a dorit sa i dea jos, dar cum este o femeie pentru care imaginea conteaza oricand, a preferat sa sufere. La un moment dat se opreste in mijlocul drumului in fata unei balti. Dupa cateva zeci de secunde de tacere, isi spune "Deci exista!" uitandu-se cu nesat la balta gri-maron. Se apleaca usor pe vine si se uita cu atentie la balta. Brusc incepe sa planga de fericire. A gasit o dovada. "Imaginarul exista!". Imaginarul pe care il vede ea este infernul din povestile copilariei...norii nedefiniti cromatic ai diminetii se scurg in balta gri-maron. Anemona se uita la ceas. Mai este cam un minut pana la ora 7. Bucuria desavarsita de pe fata ei se fluidizeaza in cuvinte "acum este momentul sa o fac. Numar pana la 100 si o fac! Ba nu, pana la 70. 1, 2, 3, 4, 5...ah, draci...hai pana la 50". "3, 5, 6, 7, 8, 15...ah, nu mai pot, nu mai am rabdare...Bine, numar pana la 50 si dupa aia gata!"- isi zicea Anemona in dimineata de noiembrie rece si uda. Se hotarase ca la 50, sa sara in lumea imaginarului, a haosului si al fumului de suflete umane. Miscarea norilor in apa ii parea a fi un ritual initiatic nebun si mistic. Multumita ca a descoperit imaginatul, paseste cu nerabdare in jurul baltii, mozolind pe margini pantofii ei rosii. Isi promite sa evite sa sara inainte de termen. "35, 37, 40, 43, 45, 47". Zambind, simte cum trupul ei se scurge in purgatoriul imaginarului. "50". A ajuns unde si a dorit.
9.00 a.m. Doi politisti cerceteaza cadavrul Anemonei. Unul dintre ei pune ochii pe pantofii rosii si se uita cu atentie zicand "ia uite bai Jane! Numarul 39, ca nevasta mea. Sa vezi ce o sa se bucure!". Jan nu are reactie. Jan e pe ganduri. Zice la cateva minute dupa "auzi Rica, tu ce dracu crezi ca si-a imaginat asta cand si a zdrobit capu de asfalt? Ce naiba cauta in balta asta? Se credea peste sau ce dracu?".
Anemona avea si imaginatie si potentialul de a intelege imaginarul. I-a lipsit norocul.