pierdere de memorie

E frumos sa uiti.
E frumos sa nu ti pese.
E frumos de a dreptul.
Chiar estetic.
Uiti la inceput daca e cald sau frig afara. Uiti pe urma cu ce esti imbracat sau daca esti imbracat. Uiti cum arati si cate maini sau picioare ai. Uiti pe cine iubesti si uiti cine esti. Te misti inconstient si estetic intr un continuu cerc. Fara ameteala. Sau poate e putina. E frumos. Frumos! Ca o joaca cu timpul si destinul. Uiti cati ani ai si uiti ca vei muri. Uiti de mancare, de stress, de bani. Uiti ca ai creier. Te bucuri. La cat de absurd esti ai putea foarte bine sa te pisi pe picior. Asta nu ti ar produce decat fericire. Un zambet liber si tamp.
E frumos.
E liber tot.
Iti bagi degetele in gura si le gusti. Le plimbi pe gat si sani. Iti fluturi parul in vant. E lung si nebun. Ca si vantul...nu se mai termina.
Esti nebun, esti liber, esti curva, esti pentru totdeauna.
Iti mangai buzele si sprancenele. Iti rasucesti ideile. Iti atingi coapsele. Atingi pamantul ud si cleios si te uiti la degetele tale lungi si albe.
Asa, vag, iti amintesti uneori ca ai ochi...ii deschizi un pic sa vezi cum culorile spiraleaza pe cer. Iti amintesti ca ai inima...o asculti cum iubeste. Iti amintesti ca ai coapse...le atingi ca sa simti ca sunt calde inca de la corpul care te-a patruns. Iti amintesti sa esti liber si ca iubesti. Iti amintesti ca esti femeie.
Iti amintesti ca esti frumoasa.
Chiar estetica.

Negru-argintiu

Undeva la granita dintre aburii proaspeti scosi pe gura si norii grei si miscatori. Acolo imi sunt atintiti ochii. Acolo, la intersectia firava a acestor lumi sumbre. Cu senzatia in tot corpul ca inhalez muzica si ca eu o cant de fapt. Sau poate toti oamenii astia din jur care scot aburi cand respira. E plina de plumb noaptea...apasatoare...nu ma lasa sa vorbesc. Doar ochii mei care devin din ce in ce mai mari, inexpresivi si umezi si urechile mele vrajite de descantec conteaza. In rest imi cresc tentacule. Mari, lungi, negre, incontrolabile. Se lipsesc de multimea din jur si se infig in pamant ca niste radacini. Ochii sunt hipnotizati de luciul bolnav al stelelor plantate pe langa nori. Simt in acelasi timp ca extrag involuntar forta pamantului si ca mi dau sufletul prin pupile stelelor, sa l duca mai departe sa vada lumea. Simt frica si eliberare. Simt bucuria de a nu mi dori sa vorbesc. Simt cum bratele mele multiple ma infasoara si ma invart ca intr un dans al ielelor. Imi lasa parul liber totusi ca sa simt mirosul de vant. Ochiii sunt uzi si multiplica in lacrimile lor stelele si norii grei. Ma pierd intr o sumbra calatorie pe linia sintre aburi gurilor si norii morti si rai.