Negru-argintiu

Undeva la granita dintre aburii proaspeti scosi pe gura si norii grei si miscatori. Acolo imi sunt atintiti ochii. Acolo, la intersectia firava a acestor lumi sumbre. Cu senzatia in tot corpul ca inhalez muzica si ca eu o cant de fapt. Sau poate toti oamenii astia din jur care scot aburi cand respira. E plina de plumb noaptea...apasatoare...nu ma lasa sa vorbesc. Doar ochii mei care devin din ce in ce mai mari, inexpresivi si umezi si urechile mele vrajite de descantec conteaza. In rest imi cresc tentacule. Mari, lungi, negre, incontrolabile. Se lipsesc de multimea din jur si se infig in pamant ca niste radacini. Ochii sunt hipnotizati de luciul bolnav al stelelor plantate pe langa nori. Simt in acelasi timp ca extrag involuntar forta pamantului si ca mi dau sufletul prin pupile stelelor, sa l duca mai departe sa vada lumea. Simt frica si eliberare. Simt bucuria de a nu mi dori sa vorbesc. Simt cum bratele mele multiple ma infasoara si ma invart ca intr un dans al ielelor. Imi lasa parul liber totusi ca sa simt mirosul de vant. Ochiii sunt uzi si multiplica in lacrimile lor stelele si norii grei. Ma pierd intr o sumbra calatorie pe linia sintre aburi gurilor si norii morti si rai.